Bisericile din sudul Basarabiei

Eugen TOMAC, "Magazin Istoric", NATURA - Publicatie de Ecologie, Turism si Cultura
Distruse cu buldozerul, dărâmate cu tractorul, transformate în depozite, discoteci sau orice altceva decât le fusese destinaţia iniţială, bisericile românilor din sudul Basarabiei revin la viaţă precum spicele pe câmp, după furtună.

Întemeiate pe locuri pitoreşti, anume alese de Dumnezeu, bisericile au constituit întotdeauna bogăţia materială şi podoaba morală în această margine de ţară. Românii sud-basarabeni au păstrat nestinsă făclia credinţei, chiar şi în cele mai dificile momente ale existenţei lor, când bisericile au fost supuse umilinţei de către ateismul comunist. S-a tras în piatra sfintelor lăcaşuri, s-au ars icoane, s-au călcat în picioare cruci, au fost devastate clopotniţe, prădate altare, iconostase şi biblioteci, confiscate averi şi moşii, preoţi au fost deportaţi în Siberia.

Locurile sfinte, părăsite şi ruinate, năpădite de bufniţe şi lilieci, au căpătat cele mai umilitoare destinaţii: depozite, cluburi, discoteci. Puţine mai aminteau, prin cărţi de rugăciuni uitate şi aruncate prin colţuri sau prin icoane şi cruci scăpate de la dezastru, că acolo s-au rugat, botezat şi cununat bunicii şi străbunicii noştri. Revenirea Basarabiei în sânul marii familii româneşti în 1918 a adus înfiinţarea unui scaun episcopal la Ismail şi Bălţi, precum şi ridicarea Eparhiei Chişinăului la rang de Mitropolie a Basarabiei.

Înainte de 1940, românii au construit în localitatea Eschipolos, azi Glubocoe, raionul Tatarbunar, biserica cu hramul "Mihail şi Gavril". Sătenii nu s-au putut bucura de acest sfant lăcaş pentru că, în anii 1944 şi 1945, din mai multe încercări, el a fost complet distrus. Nici un om din sat nu s-a încumetat însă să coboare crucea, act similar cu o crimă. Ea a fost legata cu o sfoară de un tractor adus de sovietici, care trebuia să o smulgă. Ameninţaţi, bătuţi chiar, oamenii tot nu au putut să o doboare; cineva totuşi a îndrăznit... Trăieşte şi astăzi, dar consătenii nu l-au iertat niciodată.

Din piatra bisericii s-a construit Casa de Cultură, iar locul ei a fost foarte repede ocupat de construcţia şcolii.

Tot în Eschipolos exista şi mănăstirea, "Schimbarea la faţă", care a avut aceeaşi soarta. Mănăstirea era aşezată pe malul unui lac umplut, în perioada comunismului, cu apă sărată din mare, pentru ca sfântul lăcaş să se transforme în sanatoriu. Apoi, a devenit spital de dezalcoolizare şi pentru a nu mai exista vreo tentativă de a redeschide biserica fostei mănăstiri, a început să fie folosit drept cantină pentru internaţi.

Şi totuşi, "Schimbarea la faţă" şi-a redobândit adevărata misiune. În 1993 o măicuţă din Basarabia, după numeroase încercări şi sprijinită mult de localnici, a reuşit să readucă viaţa în mănăstire. Astăzi vine lume din mai multe sate, chiar de la sute de kilometri, pentru a asculta o slujbă în limba română, o slujbă pe care să o poată înţelege în întregime.

La Hagi-Curda (Camâşovca), Ismail, nici nu mai există biserică. Ea a fost distrusă până la temelie în 1979. Astăzi, sătenii încearcă să o reconstruiască după dimensiunile bisericii "Sf. Constantin şi Elena" din Reni, care este identică şi care s-a păstrat parţial. Starea în care se afla biserica din Hagi-Curda în momentul distrugerii a rămas doar în poze. Pe locul bisericii a fost ridicat monumentul eroilor satului, căzuţi în timpul celui de-al doilea război mondial.

La cererea enoriaşilor, în 1996 a fost redeschis un paraclis în clădirea primăriei satului. Comunitatea a aderat la Mitropolia Basarabiei, fiind păstorită de preotul acesteia, părintele Anatol Cristea, până în toamna anului 1998, când Episcopia Odesei a impus un preot de-al ei. Românii din Hagi-Curda încearcă să reconstruiască biserica, dar întâlnesc multe obstacole din partea autorităţilor.

În Cartai (Orlovca), Reni, biserica a fost devastată şi timp de 40 de ani folosită ca depozit. Un tânăr îmi spunea că privea la ea ca la un depozit murdar şi vechi. Se afla lângă şcoală şi, din curiozitate, totdeauna se uitau pe ferestre, dar nu vedeau decât var şi ciment, iar toamna cartofi şi tot felul de legume. În 1992 biserica, de fapt, depozitul din Cartai a fost transformat în muzeu de istorie, unde s-au adunat tot felul de obiecte vechi găsite pe teritoriul satului. Peste doi ani însă, acele obiecte au fost îndepărtate şi aduse, acolo unde le era locul. Oamenii din sat au început să meargă la biserică. Slujbele se fac în limba română.

Nici până azi însă nu s-a rezolvat problema bisericii din Furatu (Faraonovca), Sărata. Acolo, încă, biserica are o dublă funcţie: jumătate depozit, iar jumătate club, unde se organizează şi discoteci.

Situaţia în comuna Babele, unde s-a născut mareşalul Alexandru Averescu, din Ismail, este alta. Aici, la insistenţele oamenilor, biserica nu a fost distrusă. De două ori au încercat reprezentanţii puterii să o dărâme cu un buldozer. Tot de două ori a ieşit lumea în stradă, a înconjurat biserica şi s-a opus. Cei numiţi să săvârşească aceasta faptă criminală nu s-au lăsat. Au plecat în satul vecin, Broasca (Brosca) şi au distrus biserica de acolo până la temelie. Nu foarte mult timp mai târziu, au suferit un grav accident rutier, decedând pe loc amândoi. S-a spus că a fost un blestem...

Biserica "Sf. Paraschiva" din satul românesc Borisovca (Tatarbunar), o biserică deosebit de frumoasă şi spaţioasă, a fost transformată în... sală de sport. Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi ea a revenit la destinaţia iniţială.

Cele două biserici din Cetatea Ismail, devastate, fără ferestre, fără cruci, fără icoane, au uşile prinse cu un enorm lacăt. Iar din cele 27 de biserici câte existau în 1940 au rămas în prezent doar 6 lăcaşuri sfinte. Ceea ce n-au putut ruina trei secole la rând otomanii au pângărit, au dărâmat până la temelie, în câteva decenii, comisarii roşii.

Biserica din Anadol (Dolinscoe), Reni, datează, probabil, din secolul XIX. Localnicii îşi amintesc însă că în 1938 sfântul lăcaş a fost restaurat, pentru ca apoi să fie sfinţit de un impunător sobor de preoţi. După 1944 clădirea a fost folosită ca depozit, iar în 1982, la 6 august, s-a produs un eveniment care i-a îngrozit pe mulţi. Intrările în Anadol au fost blocate de miliţie şi armată, biserica minată şi aruncată în aer. A rămas aşa, schilodită şi ruinată parţial, să domine panorama localităţii, iar la 26 august a fost complet distrusă. După mai mulţi ani fără un loc de rugăciune, creştinii din Anadol au hotărât să reînalţe o biserică. În 1996 parohia a aderat la Mitropolia Basarabiei şi preotul bisericii "Sf. Gheorghe" a devenit părintele Nicolae Asargiu, originar din sat, şi cu studii la Chişinău. Împreună cu preotul Nicolae, sătenii au început să înalţe un nou cămin de spiritualitate, după ce tot împreună cu el amenajaseră paraclisul. Lucrând cu toţii, creştinii au scos la iveală temelia bisericii dinamitate de regimul sovietic, temelie pe care, de hramul Sf. Mucenic Gheorghe, părintele Nicolae Asargiu, împreună cu Petru Buburuz, oficiază Sfânta Liturghie.

Oamenii din satul vecin, Frecăţci (Limanscoie), au avut şi ei fericirea de a-l simţi alături pe părintele Nicolae, căci el a sfinţit şi acolo un paraclis, în ziua de Sf. Dumitru. La fel ca la Hagi-Curda, Episcopia Odesei a intervenit, impunând îndepărtarea părintelui Nicolae.
http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=1699